AURORA POLARĂ

AURORA POLARĂ - este un fenomen optic și constă într-o strălucire intensă observată pe cer în timpul nopții și care se manifestă în regiunile din apropierea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru.


AURORA BOREALĂ este numită aurora polară care se produce în emisfera nordică. Termenul de auroră boreală a fost folosit prima dată de Galileo Galilei, cu referire la Aurora care era zeița romană a zorilor și titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Acest fenomen se manifestă în mod normal în intervalele septembrie - octombrie și martie - aprilie.


AURORA AUSTRALĂ este numele aceluiași fenomen când se manifestă în emisfera sudică, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.


Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus.

Aurora pe Jupter



Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus și artificial, prin explozii nucleare sau în laborator.


MECANISM

Aurora apare în mod obișnuit atât ca strălucire difuză cât și ca o cortină extinsă în spațiu orizontal. Câteodată se formează arcuri care își pot schimba forma permanent. Fiecare cortină este compusă dintr-o serie de raze paralele și aliniate pe direcția liniilor de cămp magnetic, sugerând faptul că fenomenul de pe planeta noastră este aliniat cu câmpul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumiți factori poate determina formarea de linii aurore de tonalități și culori diferite.


AURORA POLARA TERESTRĂ


Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 Km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 KeV iar coliziunea lor cu atomii de gaz don atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi.



Excitașia rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile, dat fiind că aceștia emit lumină în frecvențe specifice când se stabilizează. Dacă procesul de stabilizare a oxigenului durează până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină instantaneu. Acest proces, esențial în formarea ionosferei terestre, este comparabil cu cel ce stă la baza ecranului de televizor: electronii ating suprafața de fosfor alertând nivelul de energie al moleculelor, fapt care rezultă în emisiunea de lumină.

În general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen în straturile superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă). Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul și verdele.


Fenomenul poate apărea și ca o luminiscență ultravioletă, violetă sau albastră, datorită atomilor de azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată din spațiu (dar nu de pe Pământ, pentru că atmosfera absoarbe razele UV). Satelitul NASA Polar a observat efectul razelor X, imaginile ilustrând precipitații de electroni de energie ridicată.

Natura ne ofera o multime de spectacole uimitoare, de la cascade uriase, pina la ghetari care se rup periodic sau maree. Dar niciunul nu este atit de impresionant, de misterios si frumos ca aurora polara, un spectacol de lumina si culoare care poate fi vazut pe cerul regiunilor polare sudice si nordice. Cei care au trait experienta spun ca nu se poate compara cu nimic in lume, iar fotografiile le dau dreptate.



Spectacolul de lumini este vizibil numai in regiunile polare, desi, ocazional, poate ajunge pina in Europa centrala. Pe teritoriile nordice, efectul este cunoscut sub numele de aurora boreala sau aurora borealis. Numele a fost pentru prima data folosit in 1621 de catre astronomul francez Pierre Gassendi. El a preluat numele zeitei Aurora, zeita diminetii in mitologia romana, si numele grecesc al vinturilor nordice, Boreas.

Aurora boreala poate fi vazuta din nordul Peninsulei Scandinave, Finlanda, Canada, nordul SUA, Alaska, Groenlanda, Siberia, dar sansele de a asista la acest spectacol cresc pe masura ce ne apropiem de polul nord magnetic, aflat astazi in insulele arctice din nordul Canadei. Aurora poate fi vazuta cel mai adesea din septembrie pina in octombrie si din martie pina in aprilie. Cu cit vintul solar este mai puternic, cu atit aurora se deplaseaza inspre sud. Daca are loc o furtuna solara, luminile aurorei pot fi vazute si din Europa centrala.

In emisfera sudica, dansul luminilor este cunoscut ca aurora australa sau aurora australis, numele fiind adaptat, folosind denumirea vintului sudic, austrul. Aurora sudica poate fi vazuta din Antarctica, America de Sud, Noua Zeelanda, Australia, Papua Noua Guinee.

Aparitia aurorei se datoreaza soarelui, care emite particule incarcate cu energie (ioni) ce se deplaseaza prin spatiu cu viteze de pina la 1000 km pe secunda. Mai multe asemenea particule alcatuiesc un nor numit plasma. Iar valul de plasma care vine dinspre soare este numit vint solar. Cind acest vint solar atinge cimpul magnetic al pamintului, unele dintre particulele incarcate cu energie sint atrase si prinse inauntru, apoi sint atrase de forta magnetica in ionosfera, la 60–600 km deasupra pamintului. Intilnind gazele din ionosfera, particulele solare incep sa straluceasca sub diferite culori, de la rosu si verde pina la albastru si violet.

Aurora apare ca o stralucire difuza pe cerul noptii sau ca o perdea de raze care pornesc de la orizont si lumineaza. Dar, uneori, pentru ca interactiunea dintre vintul solar si cimpul magnetic al pamintului este in continua schimbare, aurora ia diferite forme si culori, care evolueaza si se schimba cu rapiditate. Este ceea ce se numeste aurora activa.

Pentru ca implica o activitate magnetica, aurora poate sa intervina in functionarea liniilor de curent, in interceptarea undelor radio si in comunicarea cu satelitii, inclusiv a sistemelor GPS folosite pe vapoare. Furtuna magnetica din 13 martie 1989 a lasat fara curent mare parte din Canada. La fel s–a intimplat in septembrie 89 si octombrie 91.

Cu sute de ani in urma, oamenii nu cunosteau nicio explicatie stiintifica a aurorei, asa ca fiecare popor, fiecare trib, fiecare grup etnic au gasit propria explicatie. Despre insemnatatea aurorei in culturile vechi s–ar putea scrie carti intregi, caci imaginatia oamenilor era foarte bogata. Vechii finlandezi asociau aparitia aurorei boreale cu vulpea polara, un animal totem. Ei credeau ca vulpea ajungea pina departe, in nord, iar cind atingea muntii cu blana sa, scintei colorate zburau spre cer. Estonienii credeau ca luminile de pe cer se datoreaza jeturilor de apa aruncate de balene in jocurile lor.

Mai tirziu, explicatiile finlandezilor includeau jeturile de apa aruncate de balene, in jocurile lor. Mult mai frecvente erau asocierile aurorei boreale cu lumea spirituala. Multe popoare credeau ca spiritele mortilor urca la cer, iar miscarile lor creeaza lumini colorate, vizibile de pe pamint. Inuitii din golful Hudson credeau ca spiritele celor care au avut o moarte violenta se asezau deasupra drumului catre ceruri si tineau cite o torta pentru a lumina calea noilor veniti, iar tortele lor aprinse alcatuiau aurora. Eschimosii de pe coasta vestica a Groenlandei credeau ca spiritele mortilor din cer practicau un joc asemanator fotbalului, folosind un craniu de foca. Pe coasta estica a Groenlandei se credea ca luminile aurorei erau, de fapt, sufletele nou–nascutilor morti si ale copiilor nascuti morti. In general, nordicii nu se temeau de aurora, insa indienii americani se fereau de ea, crezind ca e alcatuita din spiritele dusmanilor ucisi in lupta.

Mai aproape de timpurile noastre, singura explicatie logica gasita a fost aceea ca razele solare se reflecta in zapada si gheata de la Polul Nord. Desi astazi avem o explicatie stiintifica adecvata, aurora polara ramine un fenomen fascinant si spectaculos care atrage milioane de turisti si fotografi, un fenomen care trebuie vazut macar o data in viata.